bar

La Poartă. Șase – Șase pahare, poartă-n casă!

Ok, cred că am mai scris cândva despre crișma asta, mă rog, localul ăsta, că nu-i frumos să-i zici crișmă. De atunci, nici nu mai știu când era asta, și până acum s-au schimbat destul de multe cu locul. Barul e tot ăla de pe vremuri, destul de mișto, la care nu mai stă însă nimeni, că ne-a exilat pe toți pandemia afară. Mă rog, pe cei mai mulți ne-a exilat chestia cu fumatul, însă la vremurile alea, cu fumat la interior, nu cred să ne mai întoarcem vreodată. Și chiar e păcat, că în unele locuri chiar merită să stai înăuntru. Spre exemplu, La Poartă există chestia aia dispărută în negura timpului numită „separeu”. Adică acea cameră pe care o iei tu, cu totul, numai pentru tine și prietenii tăi. Undeva în spate, cu o perdea în loc de ușă, stă o cameră cumva întunecată, cu canapele și perne, unde să te poți ascunde treaz, să nu te vadă nimeni. Asta până te îmbeți bine, tragi în piept cu forță din furtunul șișei, că au și așa ceva, după care nu-ți mai pasă cine te vede și ieși de acolo.Citește mai mult »La Poartă. Șase – Șase pahare, poartă-n casă!

Orice piață merită bodega ei de lux

  • de

Nu cred că există vreo piață, fie ea agroalimentară sau de orice fel, care să nu fie dotată cu o crișmă pe undeva prin apropiere, cu o bombă în care V33-ul e campion iar minunatul cocktail „miș-maș” e încă viu în meniu, nu doar în amintirile mesenilor.

Chiar dacă multă vreme n-a mai existat piața, căci precum un mare monument, cele câteva luni în care trebuia refăcută s-au transformat în ani, în spatele Primăriei, în Centru, bodegile au rezistat. Unele o vreme doar, căci s-a închis și Luxor, fosta crișmă a lui „Todea de la Mediu” – ăla de tunde gazonul și bugetul Primăriei, precum și „La Silvia”. Mă rog, asta ultima ajunsese pe mâna unuia de crește capre, dar s-a închis și ea.Citește mai mult »Orice piață merită bodega ei de lux

Pandemia și HORECAlul de bătaie al statului

Fără să le plângem de milă patronilor de restaurante, hoteluri și cafenele, trebuie admis că, dintre toate domeniile în care se mai mișca ceva prin zonă, ăsta a fost cam cel mai tare lovit de pandemie. Sigur, pentru fiecare om problema lui e cea mai importantă iar pentru noi, amărăștenii normali, faptul că n-am putut merge în crișmă a fost cea mai mare problemă. Însă vorba cârciumarului, dacă voi nu beți, noi nu mâncăm, așa că a fost în bună parte și problema lor. Plus a angajaților prin baruri și cârciumi, care s-au văzut nevoiți să stea în șomaj, dacă au avut noroc de așa ceva. Care, între noi fie vorba, a cam fost pistol cu apă, căci marea parte a celor care lucrează în domeniul ăsta își completează veniturile din ciubuc. Or, aici n-a compensat statul cu nimic.Citește mai mult »Pandemia și HORECAlul de bătaie al statului

Lacrima Unirii, cârciuma în care încă se plânge după fotbalul albaiulian

Poți oare să spui că ești băutor pro- fesionist și să nu fi intrat la Lacrima Unirii de mai multe ori decât ții minte cum ai plecat de acolo? N-ai cum. Ești cel mult ca fotbaliștii ăia profesioniști din Alba Iulia, dar care n-au jucat decât cel mult la Mecanica, fără să-i fi vrut Unirea în lot măcar un meci.Citește mai mult »Lacrima Unirii, cârciuma în care încă se plânge după fotbalul albaiulian