cronica

Misterele Bucureștiului (partea a II-a)

Precum ziceam, Galațiul a rămas pentru mine o destinație pe care ar trebui să mi-o pun pe listă pentru o vizitare ulterioară. Altfel, pot spune doar că am fost pe-acolo și atât, fără să am timp pentru aproape nimic din ceea ce dă culoare locului.

Am pornit a doua zi să fac drumul invers, de pe malul Dunării până pe cel al Mureșului. De data aceasta, o aveam în mașină și pe scriitoarea Johana Gustawsson, împreună cu sora ei, o persoană pasionată de fotografie. Una dintre primele întrebări a fost „e departe Alba Iulia?” Răspunsul în kilometri n-a ajutat prea mult. Că, na, dacă am avea și noi autostrăzi, în patru ore s-ar rezolva treaba. Din păcate, noi inaugurăm cu mare fast și ne lăudăm cu bucățele de câțiva kilometri care pleacă de nicăieri și duc niciunde. Exact ca pistele de biciclete din Alba Iulia, de-ți vine să te-ntrebi de ce s-au mai obosit să le facă.Citește mai mult »Misterele Bucureștiului (partea a II-a)

Monstrul din Loveless

  • de

Am avut zilele trecute un moment de rătăcire și am zis să mă uit și eu la acel „Zack Snyder’s Justice League”. Ce prostii fac uneori! Tot ce-mi lipsea e un film tembel cu Superom, Apăom, FantasticaFemeie, UnRobot, OmulViteză și, desigur, cel mai prost Batman din câți Batmani au fost vreodată. Benifăr Afleck ăsta e absolut dezastruos ca actor. Are expresia unei cărămizi din chirpici și talentul unuia care croșetează șosete flaușate. Bine, hai, filmul e super ok pe parte de efecte speciale, Gal Gadot arată ca un salariu de parlamentar iar Jason Momoa e fucking Jason Momoa, așa că nici nu mai contează că eroii negativi inventați de „DC Universe” par niște copii puțin mai triste ale celor de la „Marvel”.Citește mai mult »Monstrul din Loveless

La Selgros, să băgăm la mațu’ gros

  • de

Nu-i tocmai crișmă, deși nu te oprește nimeni să stai să și bei ceva. Nu-i nici măcar un împinge tava, că nu-i cu tăvi. Și nu-i nici restaurant ori ceva de genul, că nu vine nimeni să te servească. E o simplă mâncătorie, pesemne, una pusă fix la ieșirea – sau intrarea – de la unul dintre cele mai obositoare supermarketuri. Mă rog, absolut toate supermarketurile sunt obositoare. E încă un mister pentru mine motivul pentru care, indiferent de zi sau oră, puzderie de oameni mișună printre rafturi precum furnicile în căutarea unui grăunte de zahăr. O să mor cu zile și tot n-oi prinde ziua în care să îmi placă la cumpărături la supermarket. Și-apoi, ăștia de la Selgros au și o chestie care mă scoate și mai tare din sărite.Citește mai mult »La Selgros, să băgăm la mațu’ gros

Misterele Normandiei – partea a III-a

Ziceam săptămâna trecută că voi istorisi câteva experiențe personale de la Bloody Fleury. Adică modul cum l-am perceput eu, dincolo de o prezentare seacă. Și niscaiva anecdote.

Aș începe cu o surpriză extrem de plăcută de care am avut parte într-una dintre zile. Precum am zis, zona autorilor era formată dintr-un perimetru realizat din mese, în spatele cărora stăteau autorii – fiecare în dreptul unei plăcuțe cu numele său și al unui teanc de volume personale. Ei bine, cum stăteam așa, numai ce văd o domnișoară drăguță care se oprește, se uită la numele din fața mea, apoi la mine, apoi iar nume.Citește mai mult »Misterele Normandiei – partea a III-a

Orice piață merită bodega ei de lux

  • de

Nu cred că există vreo piață, fie ea agroalimentară sau de orice fel, care să nu fie dotată cu o crișmă pe undeva prin apropiere, cu o bombă în care V33-ul e campion iar minunatul cocktail „miș-maș” e încă viu în meniu, nu doar în amintirile mesenilor.

Chiar dacă multă vreme n-a mai existat piața, căci precum un mare monument, cele câteva luni în care trebuia refăcută s-au transformat în ani, în spatele Primăriei, în Centru, bodegile au rezistat. Unele o vreme doar, căci s-a închis și Luxor, fosta crișmă a lui „Todea de la Mediu” – ăla de tunde gazonul și bugetul Primăriei, precum și „La Silvia”. Mă rog, asta ultima ajunsese pe mâna unuia de crește capre, dar s-a închis și ea.Citește mai mult »Orice piață merită bodega ei de lux