șosele proaste

Dubla măsură

Pare că am ajuns în punctul în care simplul și banalul fapt de a exista pe aceste meleaguri poate fi declarat o comorbiditate. Comorbiditatea de a fi român în România, cetățean din tagma celor lipsiți de privilegii.

Statul, sistemul, cum vrem să-l numim, pare nimic mai mult decât un catalizator al tragediilor. O nouă tragedie nu stă sub semnul lui „dacă?” ci al lui „când?”. Că vorbim de șosele, de poluare sau mai ales de spitale, unde în teorie mergi să te faci bine, toate fac parte din terenul minat cu viitoare tragedii. Pe șoselele din România se moare mai des și mai bine decât în vest, aerul inhalat ne termină mai sigur ca dincolo iar șansele de a te vindeca în spitalele de stat sunt probabil la fel de mari ca cele de a te trezi cu o altă boală, luată de pe acolo. Asta dacă ai norocul de doar o boală.

You need to login to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va