Țara noastră-i șantier

Pe vremea comunismului, se vorbea despre realizarea planului cincinal în patru ani și jumătate. Trei decenii mai târziu, am ajuns să înghesuim patru ani în jumătate. Nu, nu jumătate din acea perioadă, ci jumătate de an.

În perioada premergătoare alegerilor, localitățile patriei devin șantiere. Tot ce nu s-a făcut până atunci se aglomerează în câteva luni, într-o frenezie de a se arăta populației ce harnici sunt edilii și cum merită ei să fie votați din nou. Nu contează disconfortul creat de îngrămădirea atâtor lucrări pe metru pătrat. Cine comentează este certat cu mânie proletară: Ce, nici când facem nu-i bine?

Păi… nu prea. Că, dacă s-ar programa lucrurile frumos, ca să se-ntindă pe patru ani, nu s-ar mai ajunge la final de mandat să arate localitățile ca după război, de nu mai știu oamenii pe unde pot merge și pe unde e blocat. Și tare-mi vine să cred că și din punct de vedere financiar lucrurile ar sta mai bine, că unele sunt costurile când lucrările sunt programate, altele când trebuie să le faci pe repede-nainte. Sau… poate și ăsta e unul dintre scopuri? Că, în mod cert, calitatea nu pare să fie. Să ne uităm doar la pasajul de sub bulevardul 1 Decembrie 1918, care a-fost-gata-dar-n-a-fost-gata pentru Centenarul Marii Uniri de acum doi ani, iar acum e din nou gata-dar-nu-e-gata.

Tot în perioada asta, candidații se plimbă printre cetățeni, ascultându-le păsurile și promițând că vor face și vor drege. „Dacă voi ieși eu primar”, aceasta e expresia magică. Toți sunt printre oameni, pentru oameni. Apoi vin alegerile și oamenii devin din nou simple cifre care n-au habar ce e important pentru un oraș și vin cu cereri stupide de genul „n-avem canalizare”, „strada nu-i asfaltată”, „n-avem parcări” și alte chestii penibile, în loc să înțeleagă cât de importantă e o nouă lucrare smart pe care o vor doar primarul și echipa lui.

Mă gândesc că ar fi mai simplu să facem altfel. Adică să fie un fel de joc, că și-așa astea ne plac nouă, românilor.

Se-adună tot boborul dintr-o localitate și fiecare spune ce-l doare. Eu aș vrea să se facă aia, eu ailaltă. Pe urmă, se trag la sorți lucrările câștigătoare. Ca să fie echitabil, propun să se aleagă un număr egal de doleanțe de-ale cetățenilor și de proiecte dorite de primărie și de care-i doare-n cot pe locuitori. Să fie pentru toți, ca să nu mai apară discuții că se merge doar pe interese.

După ce s-a întocmit lista câștigătorilor, „experții” din echipele viitori- lor-posibili-primari evaluează fiecare proiect și dau o cotație de preț, cu mita inclusă. Așa, nu se va mai spune „a furat, dar a și făcut”. A făcut cu furtul inclus, palma s-a bătut la-nceput, scrie și pe factură. Și, pe baza acestei „ievaluări”, e ales viitorul primar. Simplu.

Nu ne mai batem capul cu partide, că oricum politicienii migrează mai ceva ca păsările călătoare. Nici cu platforme program, că alea sunt ca Biblia: toată lumea citește și nu respectă nimeni.

La final, se dă o masă mare, cu mici, muștar și bere, adică „să fie pe tradițional, așea”. Și patru ani ne vedem fiecare de treaba lui.

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile