The Boys – Niște băieți care nu-i suferă pe super eroi

  • de

Nu știu cum, poate din cauză că spălam vase sau dădeam cu aspiratorul, dar am ratat complet primul sezon din The Boys, producția celor de la Amazon Prime, care prezintă un altfel de poveste cu eroi și super eroi. Asta poate și din cauză că mai nimic din ce-au scos cei de la Amazon, până acum, nici măcar nu se apropie de HBO sau Netflix. Mă rog, am mai văzut Goliath, care e subțirel, și Hand of God, unde Ron Perlman și Andre Royo sunt destul de ok. Și mai vreau să mă uit la Sneaky Pete, dar încă n-am apucat.

Acum, să ne înțelegem, serialul ăsta nu e cine știe ce mega super vai vai vai de serial. Nu e The Wire, nu e Narcos, nu e nimic din alea de super top. Dar e o caterincă ce merită văzută, mai ales în vremuri din-astea de pandemie.

Practic, The Boys întoarce lumea super eroilor pe dos, îi desenează ca pe niște oameni normali, plini de vicii și ifose, tipicari și de multe ori chiar nașpeți, dar care întâmplător au super puteri. Practic, despre asta este vorba, nu despre super eroi, ci despre oameni banali care au super puteri. Și contra cărora se pune o mână de personaje care formează o gașcă ciudată, dar capabilă să-ți provoace niște zâmbete. Dat fiind că e așa, un serial de după-mese plictisite de toamnă cu pandemie, merg și clișeele, gen bad boy în rol de macho, cu accent australian, un afro-american cu rol cam șters, un băiat cu accent franțuzesc, un americănaș alb și fad și, bineînțeles, gagica blondă și bună, care are și super-puteri, plus o asiatică în gașcă. Practic, mai trebuia pus în trupă doar un gay, unul cu handicap și gata, era totul corect politic.

De partea cealaltă, super eroii, care parcă au niște roluri secundar de principale, se prezintă destul de bine. Unii-s de umplutură, însă per total formează o poză ok.

Toată lupta asta dintre bine și rău, răsturnată cumva, căci super eroii sunt cam nasoi, deși nu-s complet malefici, căci sunt doar oameni cu super-puteri, e cam fumată și plicticoasă. Iar eroul care luptă pentru a-și salva iubita… of, ce fir epic de rahat! Partea cu super eroii ca o afacere e mișto, căci toți sunt la corporație, au social media, se agită să țină prețul acțiunilor sus și așa mai departe.

Una peste alta, serialul merită văzut. Mai ales că, dacă ne închid ăștia iar prin case, ce altceva ai de făcut? De câte ori poți să dai cu aspiratorul sau să speli vasele? Că, știi și tu, faza asta cu învățatul unei limbi noi, a unei aptitudini noi, în vremea pandemiei nu ține.

Hai, vizionare faină!

The Boys, produs de Amazon Prime Video, 2019, are două sezoane până acum și e cu niște actori.

Maestre, muzica!

 

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile