Timpul mai are încă răbdare. Amintiri din barul studenției mele.

Rodax Alba Iulia – since 1990

Poate nu vă vine a crede, dar Universitatea „1 Decembrie 1918”  din Alba Iulia a avut perioada ei de glorie, cu studenți harnici și profesori unul și unul, cei mai mulți veniți de la Cluj sau Sibiu: Beatrice Daicoviciu, Gheorghe Lazarovici sau Iuliu Paul, ca să dau doar câteva exemple. Și poate că va mai avea, însă azi pare departe de acea emulație din primii ei ani de existență, de exuberanța care înconjura proiectul acesta educațional, atât de benefic pentru Alba Iulia. Azi e mai mult despre taxe, mai mult despre creștere cantitativă, diplome și extindere a domeniilor, fără a exista prea mult interes pentru cercetare, de exemplu.

Toate aceste lucruri se întâmplau în glorioșii ani 1991-1995, când mi-am trăit și eu studenția, fără stres, fără facebook, fără multe alte lucruri care azi ne consumă contidianul. Pe atunci, când terminai cursurile, drumul de la Universitate, către căminul studențesc din Ampoi, era presărat cu fel și fel de locuri de rătăcire cultural-bahică, niște veritabile capcane: Lancea lui Horia, Rodax și Bordelul (lângă Bazinul Olimpic), numit așa pentru că avea perdeluțe roșii la fereastră.

Astea erau primele mici afaceri din preistoria capitalismului albaiulian, însă doar Rodaxul a rezistat, mai ceva ca Statuia Libertății, nepângărit de luptătorii pentru drepturile minoritarilor.

Rodax are farmecul său unic, pentru că e cel mai vechi din zona căminului din Ampoi/Țigănime, ori Zona Industrială, cum a fost rebotezat cartierul, cu toate că fiecare vede și simte ce vrea în relația sa cu acel loc. Celelalte au apărut ceva mai târziu, ca ciupercile după ploaia democrației, iar studenții au profitat  din plin de ele, transformându-le în veritabile locuri în care-ți poți astâmpăra setea de cunoaștere.

În drum spre căminul studențesc nu te mai puteai opri decât la nea Tătaru, vizavi de cămin, unde te puteai aproviziona cu vinul lui de casă, iar la intrarea în cămin ascultai poveștile portarului, Nea Borca Împăratul, cum îi spuneau folkiștii din cămin. Pe vremea aia, la pachet cu muzica rock, încă se mai as- culta și folk.

Am fost, zilele astea, într-un fel de plimbare nostalgică prin acea zonă, căutând cu privirea locuri și clădiri care să-mi trezească fel și fel de amintiri.

Trecerea timpului pare să fi ocolit Rodaxul. Pare că e fix aceeași atmosferă, sărăcăcioasă, dar familiară, cu bețivi, minoritari, cam ca acum 30 de ani. Au apărut și niște păcănele, care altfel par să fi înghițit întregul oraș, probabil toată țara, iar berea rece, de la dozatorul de pe terasă, a fost înlocuită cu cea la sticlă.

Bătrânul casetofon, la care ne mai prindeam și noi urechile, încercând să punem un Bob Dylan, o Pasărea Colibri sau Celelalte Cuvinte, a dispărut și el. Prezentul și-a băgat puțin coada în acest loc uitat de lume iar undeva, mare de tot, tronează un televizor plat pe care rulează numai și numai manele.

Oamenii, în marea lor parte, par a fi aceiași. Pare că nu s-au schimbat deloc, sau poate că locul bătrânilor de atunci a fost luat de tinerii de ieri, ajunși și ei la vremea nostalgiilor.

Am fost la Rodax în încercarea disperată de a retrăi amintirile unor vremi ce nu se vor mai întoarce niciodată. Nu plănuiesc să fac un obicei din asta, însă ced că localul ar putea intra, fără probleme, în Patrimoniul Cultural al Orașului Studențesc Alba Iulia. Măcar pentru noi, generația primilor studenți de Alba Iulia. Pentru alții, cine știe, poate că Rodax-ul are o cu totul altă semnificație și le trezește cu totul alte amintiri.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile