Vive La Révolution. O poveste despre stămoșii lui Covid

  • de

Mereu mi-a plăcut faptul că Netflix a băgat bani în fel și fel de producții „locale”, dacă le pot zice așa serialelor altele decât cele americane. Narcos-ul făcut în America Latină, Fauda făcut  de evrei, Dark-ul nemțesc ori Subbura făcut de italieni. Ce-i  drept, în cazul lui Suburra au și avut  puțin  ghinion, că serialul a ieșit cam în paralel cu Gomorrah, al celor de la SKY, care e mult peste producția Netflix. Oricum, ce au reușit cu aceste producții locale, dacă le putem zice așa, e de-a dreptul lăudabil. Ei bine, în urmă cu ceva vreme a apărut și La Révolution, un serial franțuzesc pe care, după vreo jumătate de oră, l-am tratat așa cum se cuvine, franțuzește, și m-am predat. Am reluat câteva zile mai târziu lupta și, după alte câteva zeci de minute, m-am predat din nou. Eram deja în punctul în care căutam altceva la ce să mă uit.

Totuși, cam o dată pe săptămână, după ce epuizez noutățile, revin cumva la el. Pe măsură ce povestea se deapănă, începe să mă prindă puțin, recunosc. Și asta pentru că nu-i  tocmai rău filmat, în ciuda unor cadre care par rupte din adaptările lui Les Miserables, din anii 70-80.

Povestea, desigur, este super trasă de păr, căci e un fel de fantasy-horror cu inspirație istorică, adică un maglavais cum numai francezii știu să facă. Marea Revoluție Franceză are, în serialul ăsta, o cu totul altă cauză. Căci ăia cu sânge albastru chiar au sânge albastu, dar asta din cauză că sunt infectați cu te miri ce virus, care-i face să devină criminali. Și nemuritori, da! Nemuritori. Bașca, îi ia așa, cu apucături, de ajung să-și ucidă, la discreție, servitorii. Iar lumea se ridică la luptă! Poporul, iuhuu! Și printre ei, bineînțeles, eroul! Care erou e și el cu sânge albastru, dar își înfrânge pornirile, precum vampirii cei buni. Iar pe eroul mort, care e viu pentru că e infectat, că are și el sânge albastru, îl iubește o fată nobilă. Că de-aia ajunsese el mort, că se iubise cu contesa. Numai că contesa nu mai are acum putere, că i-a furat-o vărul. Dar contesa are o soră, surdo-mută, care vede în somn chestii și prezice viitorul. Numai că soră-sa, asta surdo-muta, nu-i tocmai soră-sa ci ar putea să fie fiică-sa. Iar mortul viu are un frate, care e medic, și care probabil prinde și el drăgan pe contesă. Iar pe băieții ăștia, pe fratele mort și pe mortul viu, îi cheamă Guillotine. Că, ce să vezi, de la doctorică ăsta vine numele de ghilotină, că el a inventat-o. De ce? Păi pentru că nemuritorii ăia cu sânge albastru, infectații – care altfel fac parte dintr-o mare conspirație nobiliară – sunt totuși muritori, dacă li se taie capul.

E un absolut delir scenariul, din cele 4 episoade pe care le-am văzut până acum. Și-acum chiar vreau să-l văd pe tot. Pentru că, sincer, vreau să văd până unde merge povestea, scenariul.

Doar un francez, care atunci când vede un melc are reacția – mniam-mniam, delicios! – putea să închipuie și o așa istorie rescrisă a revoluției.

 

0 0 Votează
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile