Alcifron sau micul filosof

Pe lângă dulciuri și alte mici bucurii, iepurașul mi-a adus și „Alcifron sau micul filosof”, o carte cu dialoguri scrise de George Berkeley, despre care recunosc că nu auzisem. De carte deloc, iar despre Berkeley doar în treacăt, iar asta mai mult din cauză că a dat numele orășelului din California precum și mult mai celebrei universități. Însă, spre rușinea mea, deși nu mi-e tocmai rușine, nu citisem nimic din opera fostului episcop. Și nici nu plănuiam, la drept vorbind, căci am acest defect de a mă feri oarecum de filosofii teologi. Iar asta mi-o asum ca un defect, căci sunt destul de conștient despre faptul că pentru a înțelege cât de cât un domeniu nu poți alege doar ceea ce crezi că-ți place ori ce-ți recomandă un X sau Y. Pe de altă parte, Berkeley nu-și are locul pe ceea ce Noica numea „marile bulevarde ale culturii”, fiind ascuns undeva pe o străduță mai lăturalnică. Și, totuși, nu tocmai pe-o fundătură, din moment ce omul fusese citit și chiar citat de Schopenhauer, care-l considera un fel de tătucă al idealismului. Desigur, wikipedia îl dă drept unul dintre cei care au influențat filosofi moderni, precum Hume sau Kant, însă ce naiba nu i-a influențat pe ăștia?

Cele șapte dialoguri, pe care n-am reușit încă să le parcurg total, urmăresc diferitele forme ale liber cugetătorului, de la ateu ori libertin și până la metafizician sau sceptic. În fapt, zice chiar și traducătorul, titlul original, „minute philosopher” ar fi putut fi tradus fără probleme prin „liber cugetător”, însă modul în care Berkeley percepe liber cugetătorul se desparte oarecum de accepțiunea generală a termenului.

„Alcifron este numele unui sofist grec care devine personajul principal al acestui dialog târziu al lui Berkeley, dedicat respingerii argumentelor frecvente în cadrul iluminismului britanic în favoarea scepticismului, agnosticismului, materialismului și ateismului”, zice coperta cărții. Sigur că, citind rândurile astea, unuia ca mine îi vine să lase cartea din mână, doar ca o clipă mai târziu să mă întreb, cumva retoric, dacă nu cumva sunt puțin ipocrit dacă am idei preconcepute despre ideile preconcepute ale unui autor? Suntem, până la urmă, cum zicea Alexandru Dragomir, cei mai mari trucangii când vine vorba de sine. Așa că am decis că nu se cade să renunț doar așa, că mi se pare mie că nu-i tocmai pe gustul meu.

Primul dialog îi aduce în scenă pe Alcifron, Crito, Eufranor și Lisicle, care discută fel și fel de chestiuni ce țin despre liber cugetători, religie, relația dintre stat și biserică sau alte teme care sunt puse cumva în cârca „liber-cugetătorului”. Pare pe undeva construit după modelul dialogurilor lui Platon, însă n-are nici pe departe savoarea unuia dintre ele. După câteva pagini îi „miroși” pe combatanți și le cam înțelegi direcția. Ba mai mult, din sărmanul Alcifron transpiră un sofism care nici măcar nu te mai pute pe gânduri, cum se întâmplă în dialogurile lu Platon, unde Socrate dărâmă cu totul rezultatul sofistului, retezând pur și simplu întregul construct de la baza falsului pe care e construit. Și, totuși, Berekely are talentul de a nu transforma dialogul într-o pledoarie mult prea simplă a propriilor idei. Pare că, pe alocuri, lasă loc și de „altceva”, însă doar pare. Cu toate astea, poate că eu am citit destul de încrâncenat primele rânduri. Și asta se întâmplă nu de puține ori, când ești pus în fața unui text ce vine dintr-un curent de gândire de la care nu te revendici, căci există o teamă de-ați schimba ideile, din moment ce schimbarea înseamnă o admitere a greșelii în ideile până deunăzi îmbrățișate.

Și totuși, cred că acest mic filosof, sau mai degrabă mărunt – cum l-ar vrea Berkeley, merită citit. Cartea e apărută în 2015, la editura Ratio et Revelatio din Oradea și, ce să vezi, traducerea a fost posibilă prin intermediul unui proiect POS DRU, derulat de UBB Cluj în parteneriat cu Academia Română.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile