Anti-cultura

Cultura este unul dintre lucrurile pe care omenirea poate să-l folosească (și l-a folosit) ori ca să dezbine, ori ca să apropie. În prima categorie intră înfierarea celor care „nu sunt ca noi”, considerând valorile lor culturale neimportante, ori chiar eronate. În cea de-a doua intră conceptul acela de „unitate în diversitate” pe care Uniunea Europeană l-a promovat, dar la care încă mai are de lucrat cu pusul în practică. Ideea era să avem aceleași drepturi, să încercăm să fim la același nivel, dar fiecare să-și păstreze propria identitate culturală. Se comit însă greșeli pornind dinspre ambele capete. Dinspre nivelul macro s-a constatat riscul de uniformizare, așa încât spunem că avem diversitate, dar ștergem o serie de lucruri ca să rămână unitate. Dinspre nivelul micro, unele popoare consideră că „identitate culturală” înseamnă și să arunci semințe pe stradă, să „te descurci” (adică să fentezi regulile), că „așa suntem noi de mii de ani”.

Linia de demarcație este, cred eu, greu de trasat. Nu e ceva fix, până aici e așa, de aici încolo e altfel. E nevoie de atenție, de viziune, de gândire pe termen lung și de capacitatea de a analiza fiecare aspect în context. Inclusiv de a corecta atunci când ai greșit. Să ne amintim de cazul regimului de apartheid din Africa de Sud, când se aplica un adevărat embargou cultural. Formații cum a fost Queen, de exemplu, au fost puse pe lista neagră pentru că l-au încălcat și au susținut concerte în țara respectivă. Argumentul celor de la Queen a fost că politica nu trebuie să afecteze răspândirea unui act cultural. Dincolo de faptul că, probabil, gestul lor a avut și un scop de marketing și a celui că, ulterior, s-au mai temperat, declarând că a concerta acolo n-a fost, neapărat, o idee bună, ideea în sine rămâne un subiect de meditație.

În perioada recentă, unitatea în diversitate tinde să capete o nouă turnură. De la „fiecare cu a lui” s-a trecut la „toți la fel” și pare că ne îndreptăm spre „eu în locul tău”. Drumul (firesc, zic eu) de a ajunge toți să avem drepturi egale și reprezentativitate, indiferent de sex, gen, rasă, etnie etc. se transformă, tot mai vizibil, într-o alterare a actului cultural, artistic și istoric. Curțile regilor europeni din urmă cu secole se umplu de negri și de asiatici, în condițiile în care, în acele vremuri, prezența unor asemenea persoane acolo era, cel mult, exotică, întâmplătoare – la fel cum și prezența unui european sau asiatic la curtea unui rege african era o raritate, ori a unui european și a unui african la curtea unui rege din Extremul Orient.

Mai mult, observăm cum o serie de cărți ajung la index, sunt retrase pentru că ar fi ofensatoare, discriminatorii, iar personaje cunoscute de decenii devin, peste noapte, de culoare, femei, ori ambele – pentru a se lupta împotriva supremației bărbaților albi. Nu știu de ce Batman trebuie să devină negru și nu se poate crea un alt personaj de la curtea regelui Shaka al zulușilor, de exemplu. Sau unul modern (vezi Hancock, Pantera Neagră etc.). Și de ce James Bond ar trebui să devină femeie. Ori Ariel, micuța sirenă creată de un scriitor danez trebuie să-și schimbe culoarea pielii. Ori de ce „Pisicile Aristocrate” și alte producții de gen sunt vizate, când ele reflectă o societate și o mentalitate a unei anumite perioade – cu stereotipiile și inechitățile ei sociale, că așa erau vremurile atunci. Ca să ducem la absurd această chirurgie estetică, ar trebui ca, în perioada ascensiunii și puterii naziștilor, să nu se mai prezinte comportamentul degradant asupra evreilor – când, dimpotrivă, el ar trebui arătat în toată oroarea lui (la fel ca sclavia), pentru a învăța și a nu mai repeta asemenea greșeli.

Recent, curățenia culturală făcută mai ales la presiunea maselor de războinici pentru justiție socială a cunoscut un nou episod. Pentru traducerea în olandeză a operei poetei americance de culoare Amanda Gorman a fost desemnată scriitoarea Marieke Lucas Rijneveld. Toate bune și frumoase, ambele părți au fost de acord. Doar că… războinicii au pornit la atac, pe motiv că „opera și viața Amandei Gorman au fost influențate de experiența și identitatea ei ca femeie de culoare”, că traducătoarea aleasă „este albă, de gen non-binar și nu are experiență” și că era nevoie de „o artistă a cuvintelor, tânără, femeie și de culoare”, după cum a declarat activista olandeză Janice Deul.

În lupta demnă de o cauză mai bună, activista și ceilalți care i-au fost alături fac chiar ei discriminare. Pornesc de la prezumția că, doar pentru că ar fi de culoare, o olandeză ar fi apropiată cultural de americancă. Ceea ce e în primul rând fals (valorile culturale sunt modelate, preponderent, de mediul familial și de societatea în care creștem) și în al doilea rând susține tocmai stereotipia culturală că toți negrii sunt altfel decât albii din punct de vedere al culturii și valorilor. Mai mult, un traducător este, prin definiție, cineva care încearcă să găsească o punte de legătură între două culturi, astfel încât fiecare să înțeleagă valorile celeilalte, nu să rămână ancorată în una dintre ele. Nu în ultimul rând, Deul condamnă o presupusă discriminare rasială în timp ce realizează chiar ea o discriminare pe criterii de gen.

Sub presiunea scandalului public, traducătoarea s-a retras din proiect.

Războinicii justiției sociale nu par capabili să înțeleagă că actul acesta de epurare se va întoarce împotriva lor. O primă reacție va fi cea agresivă, în care „privilegiații albi, heterosexuali” (eventual și creștini) vor ajunge să devină tot mai iritați de faptul că, orice fac sau nu fac, sunt vinovați de tot ce se întâmplă și trebuie pedepsiți. Și vor deveni tot mai vehemenți – chiar vor începe să discrimineze, ca reacție de auto-apărare. Desigur, asta va da apă la moară războinicilor, al căror mesaj va deveni mai vocal și, aparent, justificat. Pe termen lung, însă, pe măsură ce grupurile pe care se presupune că le apără (etnice, de diferite orientări sexuale etc.) vor vedea în cărți și filme cum sclavia și tratamentul degradant de care au avut parte dispare, ca să nu ofenseze, cum curțile regilor europeni vor ajunge să aibă predominant personaje de culoare și cu diverse orientări sexuale, noii lor membri vor concluziona (logică, conform datelor care le sunt servite) că n-a existat discriminare. Adică taman pe dos față de realitate și de scopurile pentru care luptă fix acești războinici.

Uneori s-au comis și se comit nedreptăți, alteori vedem balauri unde nu sunt. Pentru a elimina nedreptățile trebuie să le vedem, să înțelegem ce e greșit și să schimbăm de acum încolo. Nu să ștergem ce a fost.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile