Centrul Istoric Domina Minovici

Băieții de la Sky au scos, în ultimii ani, câteva seriale extrem de bune, unele care bat la cur marile case de produs seriale, alde HBO sau Netfix. Cum e, de exemplu, Gommorah, serialul început în 2014 și al cărui al 6-lea sezon îl aștept ca pe ziua de salariu. Sau Gangs of London ori The Plot Against America, și ele foarte bune.

Ei bine, ăsta cel mai recentul, Domina, e nu neapărat foarte bun cât e bine venit. Și asta din cauză că vine cu o altă parte a poveștii Imperiului Roman, una mai puțin exploatată. Nu e nici Rome, al celor de la HBO, deși pe alocuri seamănă, și nu-i nici Spartacus, al celor de la Starz, cu care nici măcar nu seamănă. E însă destul de bun și asta numai și numai datorită partiturii istorice, a poveștii pe care o interpretează.

Domina, care cel mai probabil e o chestie de genul „limited series”, urmărește povestea Liviei Drusila, soția împăratului Augustus, fiul adoptiv al lui Cezar. Și asta e chiar mișto, căci nu-s prea multe filme sau seriale care să urmărească perioada asta, post Cezar, devenirea Romei întru împărăție, cum s-ar zice, după căderea republicii.

Însă, pe cât e de mișto faptul că urmărește povestea acestei super împărătese, pe atât e de enervant faptul că băieții cu scenariul fură la cântar încă din primul episod. Normal, nu te aștepți de la un serial să respecte mici detalii istorice, însă nici să o bage chiar așa, cotită din burtă, numai să le iasă lor povestea. Și-apoi, mai e o chestie, o păcăleală de început de serial în care ai niște personaje, cu actorii ce le interpretează, care dispar cu toții după două episoade, doar pentru a face loc actorilor principali. Adică, în loc să înceapă cu ăia care urmau să joace tot sezonul, și eventual să bage chestiile astea într-un flash-back, serialul o ia din punctul în care începe războiul civil, după moartea lui Cezar, în care ne sunt prezentate parte din personaje, după care sare niște ani în față și întră direct în poveste.

Apoi, e furtul la cântar, cum ziceam, căci Livia nu se cunoaște cu Gaius Octavius la nunta ei cu Nero Claudius Drusus, ci mai târziu, după ce pacea e semnată, după amnistie și toate cele, când ea se întoarce în Roma. Sigur, sunt niște detalii, însă dacă faci un serial istoric, e bine să te ții de facts.

Altfel, Domina e chiar drăguț și, pe alocuri, îmi aduce aminte de familia Lannister din Game of Thrones. Că doar și ăștia sunt toți bine rude între ei și se babardesc și căsătoresc care cu care. Ea, Livia, era verișoară cu primul ei soț, Nero Claudius Drusus, cu care l-a și făcut pe Tiberius, viitorul împărat, pe care Augustus îl va fi adoptat. Augustus, până să o ia pe Livia, mai fusese căsătorit cu Scribonia, de care a divorțat, în timp ce ea era gravidă cu fiică-sa, Julia, ca să o ia pe Livia, însă înainte de astea două mai fusese luat cu una, Claudia, fiica vitregă a lui Marcus Antonius, cu care își împărțise el imperiul după moartea lui Cezar. Mă rog, e o super complicătură în toate relațiile astea dintre șmecherii timpului la Roma, însă problema mea cu serialele nu-i atunci când scot din scenariu câte un personaj cât e când îi schimbă rolul și povestea și adevărul istoric.

Altfel, Domina e un serial în care primează intrigi, jocuri de culise, lupta pentru putere și arată, pe undeva, faptul că într-o lume patriarhală existau totuși femei care dominau întreaga scenă, precum Livia.

Acum însă, dacă stau să mă gândesc mai bine, serialului îi lipsesc și încă câteva chestii, mai departe de acuratețea istorică. Cele mai multe chestii se petrec în interior, in-doors cum ar veni, de parcă ești într-o telenovelă filmată complet pe un singur platou. Mai apoi lipsesc scene de luptă, cadre largi, chestii care să te ducă mai bine în lumea aia antică, semn că bugetul serialului nu e tocmai unul de block-buster. Și, cu excepția lui Liam Cunningham, Ser Davos din GOT, actorii nu-s cine știe ce vedete. Cu toate că riscă să devină după serialul ăsta.

Și asta pentru că, în ciuda carențelor evident, Domina e totuși un serial care merită văzut. Așa, într-o duminică în care n-ai altceva mai bun de făcut.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile