CURTEA DE PONTURI – Săptămâna 37

Acum că le-a rezolvat pe toate prin Alba Iulia, e timpul să plece și primarul Pleșa într-o binemeritată vacanță. Că prea s-a ostenit omul zi de zi la birou, de la ora 11 când ajunge în instituție și până la primul simpozion, prima depunere de coroane ori festivitate la care e obligat să participe. Te și minunezi cum reușește omul, în cele câteva ore de muncă, să se și vadă cu șapte babe în audiențe, că doar au și babele probleme.

Ei bine, cum ziceam, omul merită o vacanță. Una în interes de serviciu, normal, că doar de-aia e primar. Și uite așa se va duce omul, să-și odihnească neuronul, fix la Turnitz, în Austria. Cum așa? Păi, e ceva oraș înfrățit. Mai mult decât atât, e locul în care mergea și Hava de câteva ori pe an, în ultimul mandat. Și mai mult, e locul de unde Nedelcu, băietul cu ADDA Construct și Avanti România, unul din bugetofagii de casă ai vechii administrații, cumpără capacele de canal pe care le pune prin Alba Iulia, că este acolo o fabrică. Normal, Pleșa va merge în delegație fix alături de Nedelcu, că doar nu se întâlneau ei săptămânile trecute la cafele, prin benzinării, tocmai întâmplător. Sigur, de râs nu e doar faptul că Pleșa i-a luat în brațe pe toți bugetofagii lui Paul Voicu, însă mai de râs e faptul că ăsta, Nedelcu, ar fi anunțat pe foștii șefi că, uite, începe să se joace și cu Pleșa. Iar ăia i-au dat voie. Hai că face Pleșa într-un an ce n-a făcut Hava în 20. Adică, până să înceapă să nu facă nimic prin oraș și mai mult să se plimbe prin delegații, lui Hava i-au trebuit vreo 4 mandate. Pe când Pleșa, iată, poate încă din primul an. Oameni noi nenicule, meritocrație, reformă, alea.

Și, că tot veni vorba de Hava, în timp ce omul încă o arde pe la Bruxelles, deși pare că începe să dea și el semne de viață politică, băieții de aici umblă să-i tragă partidul de sub picioare. Roman, cot la cot cu Cîțu, trag de Dumitrel să anunțe public cum că va candida pentru funcția de șef al PNL Alba. Adică, să fure puțin startul și, mai ales, să se poziționeze pro Cîțu pentru alegerile naționale. Practic, Roman încearcă, cu ajutorul lui Cîțu, să-i strângă lui Dumitrel mâna la ușă și să-l forțeze să preia partidul. Mă rog, să încerce să-l preia. Numai că Dumitrel, chiar dacă pe undeva își dorește să aibă control total, nu prea vrea nici să ajungă la o ceartă cu Hava. Deh, nu-i bine să rupi o prietenie de atâția ani, cimentată cu atâtea complicități. Practic, Dumitrel ar vrea ca Hava să-l roage să ia el partidul, să lase CJ-ul pe mâna lui Hațegan în 2024, iar el să se odihnească într-un mandat de senator. Cum însă Dumitrel s-a înconjurat în ultimii ani de tot felul de băieți pe care Hava nu-i înghite și în care nu are încredere, Shogunul din Bruxelles mai vrea un mandat de președinte de organizație. Pentru că asta i-ar asigura încă un mandat la Bruxelles, ceea ce și vrea omul, de fapt, că nu de organizația de partid din Alba îl doare capul, cât de viața liniștită și bine plătită din Bruxelles.

Etichete:
0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile