HOROSCOP – Săptămâna 30

  • de

Fornetti Sandu, astrogastronom de renume, citește planetele pentru tine.

Din punct de vedere calendaristic, săptămâna care urmează va fi una la fel ca și precedenta, doar poate că mai bună decât cea care va fi să vină. Marte în retrograd, desigur, iar restul planetelor fac un joc de conjuncții și mutări prin diferite case, vestind bucuria primăverii. Casa a patra, a banilor, e cel mai puțin afectată, pentru că nu sunt bani, în timp ce casa a șaptea, a planurilor, e tot mai plină de planuri neîmplinite.

Berbec. E timpul să îți evaluezi resursele și să iei decizii. Poate că apare o oportunitate prin care o să ai câștiguri extra, să găsești un job suplimentar, să reușești să faci multe din lucrurile pe care, de atâta timp, le-ai amânat. Sau poate că nu.

Taur. Te așteaptă întâlniri neprevăzute, chiar dacă ești decis să eviți orice interacțiuni. Vei avea parte de bucuria revederii unor persoane dragi, cu care vei petrece clipe minunate. Sau poate că nu.

Gemeni. Ești extrem de întreprinzător și simți că doar lipsa resurselor îți limitează potențialul. Cu toate acestea, vei lua niște decizii importante care îți vor afecta benefic viitorul apropiat. Sau poate că nu.

Rac. Din punct de vedere sentimental, lucrurile nu sunt tocmai roz. Ești însă convins că trebuie să faci primul pas. Îți vei lua inima în dinți și-l vei face, iar totul are să fie mai bine decât ai sperat. Sau poate că nu.

Leu. Ai în continuare foarte mult de muncă și simți că lipsa unor rezultate îți limitează progresul personal. Venus în casa a opta, a planurilor, îți oferă o mai mare putere de muncă, iar asta se va vedea și în rezultatele obținute. Sau poate că nu.

Fecioară. Acțiunile repetitive îți creează neplăceri, iar spațiul în care îți petreci cel mai mult timp devine obositor. Vei decide să faci schimbări și, mai ales, curățenie. Asta va schimba totul. Sau poate că nu.

Balanță. Financiar lucrurile merg din ce în ce mai bine, astfel că perspectiva unor excursii extravagante pare tot mai la îndemână. Câteva cumpărături inutile ar putea să îți creeze liniștea interioară de care ai nevoie. Sau poate că nu.

Scorpion. E o perioadă în care atenția ta se îndreaptă asupra casei și asupra problemelor intime. Efortul depus în ultimele săptămâni e gata să dea roade. Sau poate că nu.

Săgetător. Efectul întârziat al perseidelor îți afectează starea de sănătate. Poate că e cu adevărat timpul să te apuci de sport. Chiar de luni. Sau poate că nu.

Capricorn. Trebuie să ai mai multă grijă cu cheltuielile. Starea ta de spirit poate fi îmbunătățită și altfel decât stricând bani pe lucruri de care nu ai nevoie. Sau poate că nu.

Vărsător. Relațiile tale sociale au de suferit în această perioadă și pare că eviți tot mai mult socializarea. Nu e neapărat vina ta, că n-ai personalitate, ci ar putea fi de vină restricțiile. Sau poate că nu.

Pești. Ai putea obține o promovare la locul de muncă, iar așteptarea ta poate lua sfârșit. Deciziile bune luate în ultima perioadă ar putea să da, în sfârșit, roade. Sau poate că nu.

Rinocerb. Care e rostul hârtiei igienice parfumate ori cu imprimeuri de inimioare pe ea? Cine cumpără hârtie igienică în funcție de mirosul ori imprimeurile pe care le are? Și apoi, când cumperi hârtie igienică cu parfum de lavandă și imprimeuri de inimioare, o faci cu ideea că dacă îți rămâne niște rahat pe cur – și îți rămâne! – va fi un rahat mai special și mai frumos mirositor? Și pentru cine anume?

Doamna Fornetti Sandu

Etichete:
0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile