Ai sau n-ai mască, aerul din mass și social media locală devine din ce în ce mai fetid, căci iată, suntem în plină campanie electorală. Într-un final am ajuns și aici, în punctul în care se anunță câteva săptămâni de dezmăț comunicațional, de luptă pe viață și pe moartea pasiunii, de însăilat cuvinte, planuri și promisiuni care vor supune adevărul la veritabile perversiuni ale raționalului și logicii.
Alba Iulia e locul în care lupta electorală părea o formalitate. PNL-ul, după operația estetică a fuziunii, întărit cu capacitatea financiară, organizațională și de control a unui PD-L local ce ar fi umplut de invidie până și Comitetul Central al PCR, nu părea să aibă adversar.
A venit însă apoi surpriza. În ciuda unei fuziuni reușite, noul pacient dădea semne de nesupunere, iar Gabriel Pleșa, liderul local al fostului PNL, a decis să lase noul partid pentru unul chiar nou, USR.
Timp de săptămâni bune, vechiul partid a fost groggy. Băieții de la USR, în mare parte niște puștani ai căror părinți nici acum nu știu că ei se joacă de-a politica, au început să viseze.
Cei de pe la partidele mai mici, printre care chiar și marele PSD, altfel o organizație glumă comparativ cu ce înseamnă marele partid roșu în sud, și care se visau măcar în postura de „contracandidat principal”, au început să se împace cu ideea de candidați de decor. Pe unii dintre ei, dacă privești atent în online, îi poți vedea și acum cum galopează, precum călărețul fără cal, spre singurul vis rămas posibil cu putință, pragul electoral.
Însuflețiți de marea mutare de șah-extrem, dar și de popularitatea de care Gabriel Pleșa se bucură în orașul ăsta, USR a furat startul campaniei și a început să pedaleze spre mult visata victorie cu luni înainte de startul oficial. S-au înțeles și cu cei din PLUS, au înțeles că e nevoie de puțin compromis, și au început să facă ceea ce face un partid de opoziție: să promită, să facă planuri, să rezolve din vorbe probleme, să dea pliante, comunicate, mesaje, telefoane și, mai ales, să ia la pas orașul.
Reveniți puțin din starea de groggy, băieții din PNL au început să strângă rândurile în jurul alesului, Paul Voicu, cel uns de însuși Mircea Hava drept urmaș. Au jucat o vreme dramoleta competiției interne, în care Florin Roman poza în posibil contracandidat intern, după care, privind către sondaje și către ce fac USR-ul și Gabriel Pleșa, au lăsat joaca la o parte.
Legenda spune că, în mijlocul unor ședințe aprinse, o lumină puternică ar fi apărut în sediul PNL, iar din lumină s-ar fi auzit vocea lui Mircea Hava, care așa grăia: „Ascultați la mine voi, popo- rul meu, care ați luat funcție din funcția mea și viață politică în libertate v-am dat și tot orașul și județul, cu ale sale funcții și venituri și contracte. Ascultați poruncă de la mine și mergeți la oameni cu numele unsului Paul în gură, căci el e lumina și calea spre nesfârșitele resurse publice”. Și atunci, desigur, s-a con- firmat certitudinea, iar alesul a fost și numit și candidat.
Iar de aici înainte, Imperiul Contraatacă. În motorul diesel al PNL au început să miște pistoanele. Au început să vină resursele, iar râul, ramul, bugetul public și profitul privat făcut din afaceri cu statul au început să curgă șiroaie spre a alimenta mașina de partid.
Online-ul și facebook-ul au început să se cutremure sub greutatea postărilor promovate. Oficioasele de partid și stat, din print și online, au început să șlefuiască laude și promisiuni, să muște din dușmani, de până și ultimul chinuitor de cuvinte a început să-și verse sudoarea pentru binele partidului și al unsului. Angajați ai instituțiilor locale, și alții transferați din capitale europene, au început să tocească tastaturi și să rostogolească pe buze, precum o mantră, cuvintele „Paul Voicu Primar”.
În aplauzele unui cor de limbișnițari de voturi, măritul candidat promite și face tot. Nesfârșitul sac cu probleme ale orașului e lipit acum cu leucoplast și scuipat electoral, iar tot ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani își găsește acum rezolvare în gura candidatului PNL. Nu mai e mult și Paul Voicu va bate pe la ușile oamenilor, să le dea cu aspiratorul prin casă, să spele vase, căci toate problemele orașului par ca și rezolvate.
Mașina de vot a PNL, cu infinitele ei resurse, s-a pus în mișcare, iar zumzetul ei se aude deja atât de tare, încât copiii nenăscuți tresar în pântecele mamelor cu gândul la ziua votului!
Gabriel Pleșa și cei de la USR credeau pentru o vreme că totul va fi doar o joacă, o simplă plimbare printr-un oraș care în care se simte schimbarea. Acum, însă, Imperiul PNL contraatacă. La pachet cu tancul electoral al partidului, au apărut fel și fel de trocarici-candidat, niște oameni lipsiți de vreo șansă dar care, în condițiile unui singur tur, mușcă din Paul Voicu, dar mai ales în favoarea lui.
Suntem în fața unei alegeri ciudate, între PDL-ul născut din FSN și operat estetic spre PNL, pe de o parte, și un USR a cărui forță locală stă într-un melanj de tineri care echipează un schelet format dintr-o mână de vechi liberali.
Și totuși, e pentru prima dată în mai bine de două decenii când există cu adevărat două opțiuni. E pentru prima dată când poți merge la vot fără ca primarul să fie predefinit. Tocmai de aceea, e bine să ieșim la vot. Cât mai mulți și, pe cât posibil, să gândim fiecare cu mințile noastre înainte de a pune ștampila!