Dragă jurnaule,
Îmi dau seama că pe zi ce trece ziua, pe timp ce trece tinpul, devin tot mai profund. Și nu cred că ie vorba de înțelepciune, că înțelecpiunea e doar la ăia bâtrânii care n-a făcut nimic cu care să se laude la veața lor și se dau mari că ei ie înțelepți. Auzi, înțelepți. Nu ie cazul la mine, că tannanar șin putere! La mine doar s-a adâncit sensul gândirii iar gândul parcă nu mai zboară ci plutește așa, ca un fulg de nea înainte ca să se aștearnă pe foaia de ecran prin intermediul la taste. Cred că ieste vorba de o prfunzime a gândului care, cum lam tot gândit eu în ultima vreme, s-a aprofundat pe sine. Că și vinul bun, nu trebuie să-i faci nimica ca sa fie și mai bune, trebuie doar săl lași să stea, să se aprofundeze el pe sine. Și cum ieu an an ultima vreme nu mai am avut atatea resposabilități care să mă țină legat de oblicații și dedlanuri la termene, și alte câte și mai câte aveam, am putut ca să gândesc în liniște.
Gândesc așa de adânc și de profund în ultima vreme, dragă jurnaule, că aș putea chiar să scriu afurisisme, în rimă cu vers împerechiat. Aș putea, dacă aj avea timp să pun pe foaie tot ce mi se trece prin minte, să scriu o carte de pfodunzime, maș da chiar și pe filosofie, da mie că cine ie capabil să mănțe-leagă acum? Întro țară carea fost chonuită de PSD, care a stat sub comnuniști, care a pătimit cu patimă, nu ie mulți oameni capabili ca să se lege și să înțelege profunzimea la gândul meu. Ie și păcat de asta. Șapoi nici nu vreau ca să mă pierd ca liliacul în peșteră, să vin cu soluții la probleme pe care nu le avem încă ca nație. Mie mia plăcut mereu să fiu un om practic, de-aia am și practiat tot ce am practiat până acum, mam axat mai mult pe făcut decât pe partea cu teoria. Da parcă acum mă ia așa gânudl ăsta cu profunzime, și parcă vâd și gândesc mai departe de ceea ce vede omul normal și gândește omul normal. Simt cum mă tăvălesc din epifanie în epifanie și paroxismul ie așa, o senzație recurentă care la mine se întnplă atât de des că acoperă tot abisul de neînțelegere și mă apripie parcă de divinitare. Oare încep ca să mă transform întrun sfânt? Oare sfinții, cum a fost ăla din Asisis, și alții ca iel, tot așa a simțit? Că și mulți dintre sfinți, când au urmat iei calea spre sfințenie, parcă a urmat traseul meu și ma copiat, de la ei din trecut, fără vreo jenă. Că și iei a suferit de mânia și nențelegerea semenilor, care nu accepta că ei era mai buni și mai dejtepți și mai pricepuți. Cum am pațito și eu de curând.
Și ma iam o problemă! Care și problema asta mă pune pe gânduri. Că acum că am ajuns noi, adică noi fără mine, că eu nu, să jucăm la butoane, să legitim și toate cele, acum s-a oprit și hoția la țară și la guvernare. Că sa oprit, chear dacă unii încă na pur frână. Da sa oprit oare din cauză că nu mai ie ceilanți sau din cauză că ie noi dar fără măine? Dacă unii care nu pricepe are să înțeleagă că deaia e bine acum, că neam ajuns dar nam ajuns și eu?!
Oae cum aș putea eu săi fac să înțeleagă pe cei cae nu poate să înțeleagă? Mie teamă că toatoă profunzimea asta la gânduri și nivelul ăsta de înțelegere a egzistenței la cae am ajuns eu acum îmi ieste o piedică întru revenirea la relația dintre mine și om. Și asta mă pune pe gânduri și mi profunde, că ieu tot ce am făcut am făcut casă fie bine la oameni. Și tot ce vreau să fac vreau să fac casă fie bine la oameni. Că dacă oameni nu ie, atunci ce mai ie? Că unde dragoste nu ie, nimic nu ie, da dragostea nu poate să ie decât dacă ie oameni care să facă dragoste, că e logic așa, nu?
Și mai mie teamă că ie unii care zice că conlucrăm acum, că iei sunt împreună cu noi, însă nu e oamenii pregătiți ca să facă ceea ce trebuie să facă. Că ei doar sa trezit pe val așa, și gata, a ajuns la nivel cu noi ca zici că am luptat împreună. Și asta ține tot cumva de profunzimea la om, că omul nu toți înțeleg cum trebuie și uneori mai alege și alteva numai că e alceva, nu neapărat că ie alceva mai bun. Deaicia și probleme cu care mai se confruntă și binele, adică noi, când ajunge să câștige contra răului, adică a lor.
Însă ie și o lumină de speranță la tunel. Că mă gândes eu așa că dacă și ieu am atins unele nivele de profunzime atunci poate și oamenii să se schimbe la bine, nu numai la rău. Putem, sigur că putem, să privim înainte și să ne gândim că are să ne fie bine o vreme, înainte să ne fie mai rău iar. Că ie o problemă și cu ciclicitatea asta a lumii, care nu știu de ce face cum face, că ie mai mult o problemă de fizică pe care nam aprofundat la ea încă. Dar am să mă pregătesc și am să mă gândesc cum să facem să rupem ciclul ăsta care ne aduce pe noi, cei care luptăm de partea binelui, să fim de multe ori înapoia la cei cu răul.
Te pup, dragă jurnaule, mă duc repede că am uitat ușa deschisă la frigider…
