Pași spre normalitate

Și-am mai trecut prin niște alegeri. Dac-au fost bune sau proaste, avem vreme 4 ani să ne lămurim. Sau toată viața de după, în cazul celor din Sadova și Deveselu, unde cei aleși au decedat – unul imediat după alegeri, celălalt mai din vreme, ca să poată aduna morții și să-i aducă la urne.

Dincolo de bucuria unora și tristețea altora, merită să ne uităm la câteva semne pe care le dă tot mai des electoratul. Semne care, în opinia mea, arată că, încet-încet, începem să învățăm și noi cum e cu responsabilitatea (a noastră și a aleșilor), ce e tolerabil și ce nu.

La alegerile prezidențiale din 2014, după un prim tur în care se părea că are victoria în buzunar, candidatul de pe primul loc și-a permis să fie arogant. A fost taxat două săptămâni mai târziu, când contracandidatul său nu doar că a recuperat cele zece procente cu care era în urmă, dar a și câștigat detașat, depășindu-l cu alte nouă.

În 2017, pe fondul unor modificări legislative propuse de majoritatea parlamentară, a avut loc un protest de mică amploare al unor cetățeni. Tratarea lui cu aroganță a determinat o reacție concretizată prin ieșirea în stradă a peste o jumătate de milion de oameni pe tot cuprinsul țării.

Anul 2018 a adus o manifestație a diasporei finalizată cu o intervenție dură a forțelor de ordine. Atitudinea autorităților a fost din nou una arogantă, ceea ce a dus la sabotarea masivă a partidului de guvernământ în toate alegerile din anii următori.

La alegerile locale din 2020, scenariul s-a repetat. Unii primari sau președinți de consilii județene, recunoscuți pentru aroganța lor, au fost taxați de către electorat. Nu cred că a fost neapărat un vot pentru alt candidat, ci unul contra aroganței alesului anterior.

Asta e bine. Înseamnă că începem să înțelegem ceea ce spuneam și într-un articol anterior, anume că aleșii nu ne sunt stăpâni. Rolul lor e să facă treaba pentru care i-am pus să ne reprezinte, nu să ne trateze cu superioritate și dispreț, ca și cum suntem niște insecte deranjante. Chiar dacă nu-i place ce dorește lumea, rolul alesului e să slujească acea comunitate pe care o conduce.

Un aspect îmbucurător este că oamenii încep să-și dea seama că, dincolo  de culoarea politică, contează ce face omul, nu ce dă din gură că vrea să facă.

Candidați care au demonstrat în ultimii patru ani că fac treabă au câștigat detașat alegerile. Un semn de normalitate. Cum spunea o prietenă, cei aflați în funcție nici n-ar trebui să aibă voie să- și facă reclamă în campania electorală. Campania lor constă în ceea ce au făcut în cei patru ani de mandat.

Alegerile de acum au demonstrat și avantajele unei drepte unite. La fel cum și stânga și-a dat seama că ar fi avut mai multe șanse dacă ar fi avut un singur glas. Desigur, la noi ideea de „dreapta” și „stânga” e destul de aproximativă, dar ideea unor formațiuni unite ideologic, pentru a exista două axe importante, ar fi un pas înainte. La fel cum e de apreciat, cred eu, că încep să apară noi formațiuni care au șansa să ia locul „nemișcaților”, acele partide de dreapta și de stânga care se adună, se sparg și se refac continuu, modificându-și forma, dar păstrând același fond, cu oameni ce doar migrează dintr-o parte în alta. Din combinația celor două poate vom reuși să ajungem, cândva, să avem două formațiuni importante reale, care nu doar mimează că se luptă una cu cealaltă „pentru binele țării”.

Semnele sunt bune, zic eu. Inclusiv acelea că, în unele locuri, caracatițe care păreau că nu vor putea fi doborâte niciodată, au fost lovite în plin, ori au început să simtă că nu mai au chiar toată tarlaua la dispoziție. Un alt semn de normalitate este dat de faptul că un partid aflat în ascensiune a obținut un scor rușinos într-un județ, din cauza acțiunilor reprezentanților de acolo. Prin urmare, chiar dacă partidul mamă are adepți în zonă, aceștia nu sunt dis- puși să înghită orice doar pentru că „e de la partid”.

În condițiile expuse mai sus, chiar dacă noii aleși își vor face treaba sau nu, lucrurile au șanse să meargă spre bine, pentru că se pare că am învățat că stă în puterea noastră să-i dăm afară pe cei plini de aroganță, mahalagii, incompetenți și să promovăm angajații care fac treabă. Mai e mult până departe, dar scenariul e optimist. Începem să învățăm cum e cu democrația asta.

Eu cred că nu mai e mult până renun- țăm și la tablourile cu tătuci, care ne supraveghează de pe pereți.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile