Am mai zis eu că băieții ăștia de la Netflix au început să devină super buni la documentare? Am zis. De fapt, nu că sunt buni, însă încep să-i bată la cur și pe cei care cu asta se ocupă în mod normal.
Nu-i neapărat originală ideea, însă modul în care cei de la Netflix împachetează documentarele e mult, mult mai bun decât al celor clasice, în care totul pare un fel de Teleenciclopedie ceva mai spălată și mai din vremurile noastre. Felul în care e prezentat un subiect cu date istorice, științifice, și felul în care e ilustrat cu scene de reenactment, filmate parcă pentru un film artistic cu buget de blockbuster, e minunat. Pare că asiști la un serial bazat pe fapte reale și, de fapt, chiar asta faci, căci dacă ar scoate partea de „păreri ale specialiștilor” din episoade, ar ieși de o super mini serie.
Ce-i drept, despre pirați s-au făcut destul de multe filme și chiar seriale, iar pe undeva toate se inspiră din povești reale. Că respectă sau nu istoria, e o altă poveste.
„The Lost Pirate Kingdom” e însă un documentar excelent, care urmărește strict din punct de vedere istoric toată povestea piraților. De la cum fuseseră ei, inițial, angajați ai statului britanic, și aveau practic un drept legal pentru a ataca vase spaniole în principal, și până la momentul în care, odată semnată pacea între Spania și Anglia, s-au trezit fără obiectul muncii și au devenit, în adevăratul sens, pirați. În fapt, „angajați” e poate puțin cam mult spus, căci nu erau chiar mercenari ci pur și simplu avea un fel de cec în alb, un fel de grațiere în alb pentru crimele de piraterie.
Povestea începe pe la început de secol XVIII, imediat după pacea dintre Spania și Anglia, când toți băieții ăștia se trezesc că nu prea mai au ce face, că nu mai pot ataca vasele spaniole care duceau fel și fel de chestii din și înspre colonii.
Chiar dacă e concentrat pe o mână de „personaje principale”, documentarul urmărește totuși și alte aspecte, care nu țin neapărat de entertainment. Ce fel de vase atacau? Cum se producea atacul? Unde și cum vindeau și comercializau bunurile? Cât de des atacau vase care transportau sclavi și cum erau ei tratați, odată ce erau eliberați? Plus multe, multe alte chestii care dau pe undeva un parfum de „societate liberă”. Adică, nu de puține ori între „regatul piraților”, pus la cale în Nassau, se fac destul de multe asocieri cu Revoluția Franceză, ce avea să vină peste câteva decenii, cu principiile pe care aceasta le enunță pentru prima dată la nivelul Europei.
Cel mai mișto, însă, dacă nu vrei să te uiți la documentar doar așa, că ți-e lene să cauți pe wikipedia date, e partea eroilor principali. Cine a fost Edward Tatch, zis și Blackbeard. Cum a ajuns Benjamin Hornigold din angajat al statului în pirat și reangajat al statului britanic. Cine a fost prima și singura – din câte se știe – femeie căpitan pirat, Anne Bonny. Cine a fost, de fapt, Charles Vane ori Samuel Bellamy, cel mai de succes pirat. Cum au ajuns unii dintre proprietarii de plantații din zonă, lorzi și persoane din înalta societate, să devină pirați. Cum a pornit totul, de la vasul spaniol, ticsit cu aur, care a eșuat undeva în Caraibe.
În plus, și probabil asta e cel mai bun lucru, mai ales dacă te-ai uitat la filme și seriale cu pirați, poți face o comparație între personajele reale și între cum sunt ele prezentate în filme și seriale. Cât de nebun era, cu adevărat, Blackbeard? Cât de inteligent și bun comandant era Charles Vane? Chiar erau ei așa cum sunt prezentați în, să zicem, serialul Black Sails? Și cum naiba se face că, în Black Sails, personajul principal – Captain Flint – e fictiv, în timp ce toate personajele secundare sunt bazate pe pirați adevărați?
Oricum, e încă un serial bun, un documentar bun scos de cei de la Netflix, care pare să fi dezvoltat un apetit pentru astfel de chestii istorice. Ceea ce e foarte bine.
