„Poveștile castelului” de Teodora Matei

Mergând pe la diverse târguri de carte, am avut surpriza să întâlnesc, din partea unor cititori, două tipuri de replici. Dacă erau adolescenți, sau trecuți imediat de vârsta pubertății, i-am auzit întrebând, cu mirare: „Mai există scriitori români în viață?” Ei credeau că singurii scriitori fuseseră cei studiați la limba română, morți și îngropați de multă vreme. Din partea unor persoane în etate, pe de altă parte, am avut parte de adevărate sentințe: „Nu citesc decât autori români morți.” Două extreme interesante, una ce permite deschiderea porții către o lume necunoscută, cealaltă categorică, un monument funerar al literaturii autohtone.

Firește că, între aceste două repere, există numeroase nuanțe, de cititori care apreciază calitatea unor scrieri contemporane de la noi, a celor ce citesc și laudă orice (chiar și texte ce nu se depășesc nivelul unor compuneri de clasa a patra) ș.a.m.d.

În ceea ce mă privește, consider că piața de carte românească acoperă toată gama, de la texte execrabile, la altele mediocre, satisfăcătoare, bune, foarte bune și chiar capodopere, așa cum este și prin alte părți. Pentru că, oricât ne-ar plăcea nouă să pozăm în cei mai buni sau cei mai răi, nu suntem nici buricul pământului, dar nici cloaca mizeră a lumii.

Astăzi aș vrea să vă povestesc despre niște… povești. Mai precis, despre o (deocamdată) trilogie intitulată „Povești la castel” (sau „Poveștile castelului”, am întâlnit ambele variante), scrisă de Teodora Matei. Unii cititori au considerat-o un basm pentru oameni mari și cred că exact asta este. O istorisire cu iz fantastic, dintr-un timp și un loc nedefinite clar, dar care par a fi din zilele noastre și de pe meleaguri europene. Avem un baron de viță veche, ce locuiește într-un castel unde imixtiunea modernității este refuzată (nu există lumină electrică și, implicit, nici gadget-urile care au devenit, pentru noi, obișnuite). Clădirea de epocă se află, evident, într-o pădure. Toate aceste elemente sugerează, practic, că locul reprezintă o poartă către o altă lume – sau, privind din direcția opusă, că reprezintă ambasada unui alt tărâm în lumea noastră.

Una dintre calitățile extraordinare ale autoarei este aceea că îmbină cu extraordinară ușurință diferite genuri literare. Textul e ancorat în realitate, dar alunecă natural spre fantastic și înapoi, capătă pe alocuri accentele sumbre ale unui text cu mistere, dar și acordurile dulci ale unor povești de dragoste imposibile și exotismul scrierilor ce relatează despre vremuri apuse – istorisiri spuse de bunici la gura sobei, când își retrăiesc copilăria și tinerețea sub nepieritoarea sintagmă „pe vremea mea…”

Începutul trilogiei este misterios. „Stăpânul castelului” vorbește despre un deținut enigmatic, cunoscut ca Baronul, ce ispășește o sentință grea. Pentru ce motiv, se întreabă noul gardian, Dominic? În mod straniu, pentru ceva ce nu a putut fi dovedit. O serie de oameni au dispărut după ce, conform mărturiilor unor apropiați, ar fi mers la castel. Dar anchetele nu au găsit nimic, nici cadavre, nici resturi umane, nici urme care să poată duce către un răspuns. Paradoxal, însă, Baronul a părut să accepte resemnat condamnarea în absența probelor. Și, odată închis între pereții celulei, a început să aștearnă pe hârtie istorii stranii, menite parcă eliberării unor demoni interiori. Istorisiri despre copilăria când numele pe care-l strigau apropiații era Nikos, apoi adolescența și tinerețea, cu o iubire arzătoare pentru o persoană ce nu se potrivea deloc cu statutul său: țiganca Rita. Și, odată intrat în contact cu șatra ei, Baronul Nikos a pășit într-o lume a magiei, a descântecelor și blestemelor care aveau să-i marcheze viața pentru totdeauna.

Nimeni n-a mai fost, ulterior, în siguranță în preajma lui. Prieten sau dușman se puteau trezi oricând sacrificați pe tabla unui joc ale cărui reguli nu le înțelegeau – reguli de care nici măcar Baronul nu era în totalitate sigur, dar pe care le accepta ca plată pentru păcate din trecutul său. Asta până când a început să bănuiască faptul că greșelile sale reprezentau o soartă căreia nu i se putea opune, deoarece ele, la rândul lor, constituiau plata peste generații pentru fapte comise de strămoși ai săi. Întrebarea care se pune, însă, este dacă simpla conștientizare a acestui lucru este suficientă pentru a rupe lanțul slăbiciunilor, ori Baronului îi este sortit să-i rămână, pe veci, prizonier.

Teodora Matei are un talent deosebit în a creiona viețile personajelor, de a aduce la lumină întâmplări din trecutul lor pentru a justifica acțiuni prezente. Astfel, acestea ies din stadiul unor simple crochiuri menite să pigmenteze narațiunea, devenind ființe complexe, ce conduc acțiunea mai degrabă decât să fie tributare ei. Prezentarea vieții țiganilor nomazi are în ea exact doza de exotism și tragism de care e nevoie pentru a ne lăsa seduși, dar, în același timp, pentru a-i înțelege limitele – un lucru rar în ziua de azi, când obișnuim să judecăm doar în alb și negru (ori ignorăm toate aspectele neplăcute, urmărind o himeră, ori vedem doar lucrurile urâte, pierzând pe drum farmecul pe care-l posedă orice lucru, întâmplare de pe lumea asta).

Fascinat de primul volum al trilogiei („Stăpânul castelului”), am fost tentat să-l cataloghez pe cel de-al doilea („O noapte la castel”) drept o continuare dornică să mai stoarcă ceva din gloria primei cărți prin simplul fapt că detalia unele aspecte din viețile personajelor. N-am putut să mă înșel mai mult. Finalul cărții a doua constituie o revelație de proporții, care dă o cu totul altă dimensiune întregii lecturi.

Al treilea volum („Inima castelului”) leagă toate firele și întrebările rămase din primele două volume prin paradigma noii mize dezvăluite, realizând un tot unitar plin de savoare. Pentru că asta cred că aș putea folosi drept caracterizare a trilogiei: faptul că, din postura de cititor, savurezi o masă îmbelșugată, ce ți se așterne înainte fel după fel, garnisită cu poveștile comesenilor, povești despre acum și despre altcândva, despre durere și speranță, blesteme și iubire, mistere și întâmplări ce ar putea fi.

Pe scurt, povești de la castel.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile