De o bună bucată de vreme, niște oameni ies constant în stradă și protestează. O fi bine? O fi rău? Mi-e greu să dau un răspuns clar și definitiv. Cu un lucru trebuie să fiu însă de acord, anume cu dreptul lor de a protesta. Pot să nu fiu de acord cu ceea ce solicită, însă nu pot, fără a-mi contrazice propria structură de gândire, să mă opun dreptului lor de a protesta. Chiar dacă ar fi niște proteste a căror motivație aș înțelege-o pe deplin și cu care aș fi în total dezacord, tot n-aș putea să mă opun protestului în sine. E precum în acele cuvinte zise de Rațiu, că va lupta până la ultima lui picătură de sânge pentru ca un altul să aibă dreptul de a nu fi de acord cu el. Așa și cu protestele și cu dreptul acestor oameni de a cere, în stradă, ceva.
Apoi, poate că fiecare dintre noi, cel puțin cei care nu ieșim sau nu suntem tocmai de acord cu ce se întâmplă, ar trebui să facem un efort înspre a înțelege fenomenul, mai departe de principiul cu care trebuie să fim de acord.
Că sunt proteste organizate de AUR? Posibil să existe o implicare, la fel cum e posibil ca cei din AUR, așa cum au făcut cei din PNL, USR sau PSD în cazul altor proteste, să încerce să se lipească la ele, să le asume și susțină în căutare de capital. Politicul va încerca mereu să manipuleze masele de oameni. Până la urmă, cea mai rapidă cale de succes în politică e să identifici o masă de oameni care se îndreaptă într-o direcție anume, nici nu contează care, și să te așezi în fruntea ei.
Mai apoi, toată perioada asta de pandemie, tot stresul ăsta psihic la care suntem cu toții supuși își cam spune cuvântul. Poate că unii dintre noi încă acceptăm acest „compromis” și încă renunțăm de bună voie la anumite drepturi, unele fundamentale, pentru că „înțelegem” pericolul virusului și punem în balanță efectele negative pe care pandemia le poate avea, de n-ar fi restricțiile. Poate că alții, cei care sunt în stradă, au ajuns la acel „breaking point”, au ajuns la punctul în care zic „Ajunge! E prea mult!”. E fără de îndoială că acel punct există pentru fiecare dintre noi.
Însă, de ce au ajuns cei din stradă mai repede decât alții în acel punct? Pentru că, și e lesne de înțeles, pandemia ne-a afectat în mod diferit. Sigur că sunt, printre cei care mărșăluiesc, și conspiraționiști, și negaționiști ori efectiv dilimani certați cu logica și bunul simț. Chiar și la protestele „societății civile educate”, îndreptate împotriva unor schimbări legislative, cum ar fi ordonanța 13, au apărut fel și fel de indivizi pe care nu înțelegerea pericolului pe care subjugarea justiției de către politic i-a scos în stradă.
Că au ieșit țigani să protesteze? Foarte bine! E dreptul lor să facă asta și poate că ar trebui, înainte să-i condamnăm ori să luăm gestul lor în bășcălie, să încercăm să înțelegem de ce tocmai acum? Evident, asta neînsemnând că, dintr-un exces de corectitudine politică, n-ar mai trebui să facem mișto de unii dintre cei care-au ieșit în stradă.
E însă cât se poate de adevărat că pandemia asta a afectat în mod disproporționat nu doar segmente ale economiei – HORECA e pe butuci în timp ce industria pharma sau altele înregistrează creșteri – ci mai ales păturile sociale. Altfel suportă restricțiile cineva care, de bine de rău, are o situație materială mai bună și poate lucra de acasă. Cei mai amărâți, însă, cei mai puțin educați, cei uitați și lăsați în urmă de stat dintotdeauna, cum se pot adapta ei? Cum ar putea un muncitor necalificat, un șofer, un dulgher, un mecanic auto ori un meșteșugar lucra online?
În plus de asta, raționamentul restricțiilor e greu de înțeles chiar și pentru cei mai bine educați. Cum poți să-i explici cuiva că e ok să se îmbulzească lumea în supermarket, cu condiția să o facă doar până la ora 18:00? De parcă virusul intră în pauză pe timp de seară. Există, desigur, raționamente în spatele restricțiilor, însă cei care ne conduc n-au catadicsit vreodată să le explice în mod clar, pe înțelesul tuturor.
Nu mă văd ieșind la proteste. Nu o să fac scandal pe tema măștii, chiar dacă ochelarist fiind, mă cam deranjează să o port. Încerc însă să-i înțeleg pe cei ce ies în stradă și nu pot să nu fiu de acord că-i dreptul lor să protesteze. Pe de altă parte, n-o să fiu niciodată de acord cu rolul de victimă pe care unii patroni, altfel milionari, îl joacă acum, pentru că afacerile lor au fost afectate și nu mai pot produce milioane. Voi empatiza oricând cu angajatul, chelner, ospătar, muncitor, care și-a pierdut serviciul, care suferă cumplit, însă lacrimile de crocodil ale patronilor milionari n-au să mă impresioneze vreodată.
