Voicu și Nedelcu și o casă, două. Ca să fie bine

Voicu Paul e liberal. Și, ca oricărui liberal sadea îi plac afacerile, piața liberă, concurența și toate chestiile astea cu care umblă peneliștii în gură. Dacă te uiți însă pe CV-ul lui, te apucă râsul. Omul a fost șef încă de la primul job și, în cea mai mare parte, a lucrat la stat. Nici măcar n-a catadicsit să-și treacă acolo, la CV, anii ăia în care n-a fost viceprimar, că ieșise din grațiile lui Mirciulică, și vindea omul asigurări. Sau o făcea pe directorul de investiții la pe atunci încă mica firmă Florea Grup. Probabil că n-ar da bine să fie trecut acolo, pe site, în lumina multelor contracte pe care compania le-a avut cu Primăria după ce Paulică a ajuns la butoane. Ei bine, nu despre relația edilului cu firma asta o să vă zicem aici, deși poate ar merita și ea o pagină separată.

O să vă povestim despre frumoasa prietenie dintre Voicu Paul, în calitatea lui de ordonator de credite și mare șef prin Primărie, și un domn pe nume Marian Nedelcu, mare patron de firme mici și abonate la contracte cu Primăria.

Prietenia dintre cei doi este notorie în diverse cercuri, iar sărmana secretară de la birouri – ale firmelor – numai ea știe câte seri a trebuit să aștepte după cei doi. Nedelcu deține două firme cu care joacă în contacte bugetul local: ADDA Construct și Avanti România. Nu e nicidecum la nivelul marilor bugetofagi, însă vorba aia, pic cu pic se face mult. Atribuirile directe sunt parte a rețetei. Firmele lui au cârpit pasajul din Centru și cele două arteziene. Tot ei au primit 44.780 lei să repare un zid, cel din Centru, în față la Serviciul de Evidența Populației. Doar zidul. Și tot cu domnul Nedelcu a fost reparată și cârpită și arteziana din Parcul Cetății, cu 46.950 lei. Și tot firmele sale au montat stâlpi și semne prin parcările din oraș, cu 38.480 lei. Și vorbim aici doar de achizițiile directe din ultimele luni, căci altfel mai au contracte, mai vechi și în derulare, pentru schimbatul capacelor de canal de prin oraș, spre exemplu.

Ei bine, în septembrie 2019, Paul Voicu vinde un teren de 1.145 mp, o „grădină” intravilan, în celebrul cartier Orizont, firmei ADDA Construct. Adică domnului Marian Nedelcu. Vânzarea, așa cum e ea trecută în declarația de avere a lui Voicu, miroase. Adică, omul a vândut terenul la prețul de 43,23 euro / mp, însă a încasat doar 10.000 de euro, și asta abia la finele anului trecut. Alți 10.000 de euro urmează să fie încasați la finele anului ăsta, încă 10.000 la finele lui 2021 și restul de 19.500 de euro la finalul anului 2022. Practic, Paul Voicu a fost atât de binevoitor încât i-a dat amicului în rate.

Pe terenul respectiv avea Paulică o filigorie, pentru care n-avea acte, dar cum era el ditai edil nu risca să-l amendeze Poliția Locală, ca pe unii amărășteni. Răstimp, au răsărit acolo două duplexuri. Evident, autorizațiile de construcție au mers blană, la momentul respectiv, iar firma a primit totul pe repede înainte. În doar câteva luni de la vânzare totul era gata. Cum trebuie. Din ce ne zic unele păsărele, una din- tre case a și fost vândută deja, astfel că Paul Voicu are toate șansele să-și vadă banii mai repede decât în contract. Cine știe, poate că, dacă treaba merge bine,  îi va vinde domnului Nedelcu și terenul din Șmecherli Hills, acolo unde se duc banii europeni, cu proiecte cu tot, până în buza văii, și unde Electrica a făcut să fie bine.

Așadar, să recapitulăm. Avem un viceprimar cu atribuții de primar, ordonator de credite în Primăria Alba Iulia, care e bun prieten cu un afacerist local. Afaceristul local primește contracte după contracte, atribuiri directe că nu ne pierdem timpul cu licitațiile. Afaceristul cumpără de la edil un teren și construiește niște vile, iar banii pe teren urmează să-i dea în rate. Dacă  nici ăsta nu este un model de cum să fii primar, de cum să  administrezi,  cum să lucrezi transparent, onest și eficient, apoi chiar nu mai știm ce e.

0 0 Voturi
Article Rating
Înscrie-te
Notificare de la
0 Comments
Răspunsuri în text
Vezi toate comentariile