Se apropie și ultimele alegeri din setul de patru (europarlamentare, prezidențiale, locale, parlamentare). Alea pe care mulți s-au lăudat că se micționează, în 2016. Și, astfel, un partid care a primit sub 20% din voturile cetățenilor a ajuns să facă aproape singur majoritate parlamentară. Pentru că, surpriză, deși credem că prin neprezentare la vot „le arătăm noi politicienilor”, lucrurile nu stau nici pe departe așa. Deputații și senatorii vor fi aleși oricum, dar de către ceilalți, ăia care merg să voteze.
Dar cum stau partidele care încearcă să-și asigure ciolanul pentru următorii patru ani?
Cele trei runde de alegeri de până acum ne-au prezentat un PSD tot mai slab. Încă mai are colți, dar mușcătura nu mai e la fel de periculoasă. Totuși, are doi ași în mânecă. Unu: speranța unei apatii a electoratului de dreapta, precum cea de acum patru ani, în condițiile în care PSD încă are un bazin electoral suficient de disciplinat și conștiincios. Doi: fireasca scădere în popularitate a PNL-ului, datorată actualei crize medicale și economice. Fără a mai avea vigoarea de altădată, PSD-ul speră să rămână pe linia de plutire într-o perioadă când corabia ia apă din greu și tot mai multe mecanisme interne au intrat pe avarii.
PNL-ul a-nțeles că mesajul anti-PSD prinde la public și acum stă doar cu el în gură. Orice se-ntâmplă, PSD-ul e de vină! „Dați-ne nouă toată puterea și o să vă arătăm cum facem și dregem!” Știm deja cum fac și dreg: baronii celorlalți sunt înlocuiți cu baronii lor, marionetele celorlalți sunt înlocuite cu marionetele lor, promisiunile neonorate ale celorlalți sunt înlocuite cu promisiunile neonorate ale lor, interesele celorlalți sunt înlocuite cu interesele lor etc. Chiar și oamenii migrează de la PSD la PNL de parcă ar exista un contract nescris între cele două formațiuni. Există trei lucruri mari și late pe care se pare că nu le-au priceput. Unu: orice partid ar fi fost la putere în perioada nasoală a pandemiei ar fi ieșit prost la final, fiind considerat vinovat chiar și dacă făcea totul bine (ceea ce nu e cazul aici, guvernul PNL dovedindu-se, cu mici excepții, o glumă de prost gust). Doi: cei la care prinde sloganul anti-PSD nu-și mai pun speranțele în PNL, fiindcă s-au convins că nu rezolvă mare lucru. Trei: o bună parte a populației nu pricepe cum e cu separarea executiv-legislativ și consideră că, de fapt, PNL e la putere. Incapabil să-și schimbe discursul, considerându-se providențial pentru România, PNL-ul se dovedește că n-a învățat nimic din alegerile de acum patru ani, când a fost amendat de electorat. Vom vedea cât de mult îl va costa asta.
USR Plus a reușit, deocamdată, să câș- tige pariul. E mult mai sus și mai puternic decât acum patru ani, iar recentele alegeri europarlamentare și locale au arătat că electoratul e dispus să-i acorde încrederea. Totuși, lucrurile nu sunt chiar așa de roz precum par. O parte a celor care-și dau votul pentru USR Plus n-o fac pentru că iubesc partidul și doctrina lui, ci pentru că el e adevăratul beneficiar al mesajului anti-PSD. Oa- menii respectivi sunt anti-PSD, dar nu văd PNL-ul ca pe o alternativă (sau s-au săturat de el), prin urmare au ales o a treia opțiune. Sunt susținători de conjunctură, nu reali, care vor să se termine cu jocul „na-ți-o ție, dă-mi-o mie”. În perspectiva apropiatelor alegeri, sunt șanse mari ca ei să meargă în continu- are pe mâna acestui partid, ajutându-l să obțină o poziție destul de stabilă în parlament. În funcție de ce va face după aceea, cu cine se va alia și cum se va comporta, s-ar putea să-i păstreze alături sau, dimpotrivă, să-i piardă la fel de repede cum i-a câștigat.
Pro România Social Liberal și PMP sunt simple vehicule cu ajutorul cărora Ponta, Tăriceanu și Băsescu vor să se asigure că mai huzuresc patru ani neatinși de nimeni – cu cel dintâi stând la pândă, poate-poate se ivește o oportunitate să se infiltreze iar la conducerea PSD.
UDMR-ul merge mai departe cu electoratul său, așteptând să vadă cum vor sta lucrurile în noul parlament și de care parte a baricadei să se situeze, pentru a obține beneficiile cu care scot ochii unor alegători ce nu au altă opțiune viabilă ca să le susțină în mod real interesele.
Ar mai fi două partide care încearcă marea cu degetul. AUR și-a stabilit clar electoratul căruia i se adresează – cel iubitor de familie tradițională, națiune și Dumnezeu. E o nișă pe care poate pedala cu destul succes, dar nu știu dacă suficient cât să-i asigure un loc în parlament. Cealaltă formațiune politică, Partidul Verde, încearcă să adune oameni în jurul său mizând pe problema ecologică. Dacă valorile promovate de AUR ar putea avea priză la o parte din populația României și, într-o conjunctură norocoasă, ar putea duce la trecerea pragului electoral, îmi vine destul de greu să cred că mesajul Partidului Verde va prinde la un procent suficient de mare de oameni încât să conteze.
În mod cert, primele trei poziții vor fi disputate între PSD, PNL și USR Plus. În ce ordine și cu ce procente, asta va depinde foarte mult de numărul alegătorilor prezenți la vot.
