festival

Festivalul Național de Folclor „Inimi Fierbinți în Țara de Piatră” de la Abrud

Timid, viața încearcă să revină la normalitatea din trecut. Bine, în anumite aspecte a revenit rapid la setările inițiale, câtă vreme guvernanții, în marea lor înțelepciune, au dat liber. Da-da, știu, au făcut recomandări, dar pentru noi sunt zero barat. Și, de unde stăteam destul de bine cu vaccinările, ne-am dus în cap. Să sperăm că nu se vor vedea efectele.Citește mai mult »Festivalul Național de Folclor „Inimi Fierbinți în Țara de Piatră” de la Abrud

Însemnările unui neofit în marginea Gărânei

Am scris și șters acest început de text, rescris și șters iar, că nici nu mai știu ce naiba plănuiam să scriu. Cum oare aș putea să fac un laudatio festivalului de jazz de la Gărâna? Ar trebui să scriu așa cum reușește Avishai Cohen să cânte la contrabas. Și cum să critic ce nu mi-a plăcut, odată ce am pus acest titlu? Ar trebui să știu despre jazz măcar atât cât a uitat Lars Danielsson. În plus, poate cel mai greu, cum să ții minte sau să explici momente în care ești fie într-o maximă relaxare, fie într-un moment din acela, soră cu epifania? Nu-i deloc simplu.

Și, totuși, iată-mă încercând.Citește mai mult »Însemnările unui neofit în marginea Gărânei

Un festival lyonez. Partea a III-a

În articolul trecut am vorbit despre relația scriitor-cititor, cu totul diferită de ceea ce am avut ocazia să văd pe la noi în majoritatea cazurilor când evenimentele literare implicau autori peste o anumită vârstă. Și, deși festivalul Quais du Polar e construit preponderent în jurul acelei relații, mai include și altceva – cum ar fi diverse discuții cu public. Sau paneluri, cum a început să se spună tot mai frecvent (și) pe la noi. Ceva de genul celui ținut de nordici, despre care v-am povestit deja, doar că de data asta nu e cu public format din autori, editori, redactori, agenți literari, bibliotecari și librari, ci din cititori. Și se țin în săli mari, unde încap câteva zeci de persoane, cu acces pe bază de bilet (dacă nu te miști repede, riști să nu mai prinzi loc la vreo prezentare ce ți se părea interesantă).Citește mai mult »Un festival lyonez. Partea a III-a

Un festival lyonez

Așa cum spuneam, „Misterele Bucureștiului” s-a vrut a fi versiunea autohtonă a celui mai mare festival de polar din Franța: Quais du Polar, care se ține în fiecare an la Lyon.

Dacă voi începe relatarea cu drumul până acolo, veți zice că-s sadic. Adică, am mai zis despre cum am mers cu avionul în Hexagon. Doar că, atunci când vine vorba despre transporturile din Franța, lucrurile nu sunt niciodată clare. Ca la noi, de altfel, că nu degeaba avem atâtea în comun.Citește mai mult »Un festival lyonez

Misterele Bucureștiului (partea a III-a)

Drumul către București a reprezentat ocazia ideală să constat cum se văd lucrurile pentru cineva venit de-afară. Călătoria a-nceput bine, pe autostrada către Sibiu, apoi am trecut pe drumul obișnuit, odată cu intrarea în defileul Oltului.

Johana Gustawsson s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, apoi m-a întrebat: „Pe aici de ce nu e autostradă?” I-am explicat că se tot fac planuri, studii de fezabilitate, că aia, că ailaltă. M-a ascultat răbdătoare, apoi mi-a atras atenția că e un defileu larg, unde e loc pentru autostradă, nu o zonă montană accidentată, pe unde e nevoie de sumedenie de tuneluri, urcări și coborâri și alte cele, care ar face lucrarea foarte dificilă (nu imposibilă, că genul acesta de lucrări sunt la ordinea zilei în țări precum Austria, Elveția, Germania și altele unde confortul cetățeanului vine înaintea gargarei politice). Concluzia discuției a fost că cei aflați la conducerea țării își bat joc de noi. Și nu eu sunt cel care a tras-o.Citește mai mult »Misterele Bucureștiului (partea a III-a)

Misterele Bucureștiului (partea a II-a)

Precum ziceam, Galațiul a rămas pentru mine o destinație pe care ar trebui să mi-o pun pe listă pentru o vizitare ulterioară. Altfel, pot spune doar că am fost pe-acolo și atât, fără să am timp pentru aproape nimic din ceea ce dă culoare locului.

Am pornit a doua zi să fac drumul invers, de pe malul Dunării până pe cel al Mureșului. De data aceasta, o aveam în mașină și pe scriitoarea Johana Gustawsson, împreună cu sora ei, o persoană pasionată de fotografie. Una dintre primele întrebări a fost „e departe Alba Iulia?” Răspunsul în kilometri n-a ajutat prea mult. Că, na, dacă am avea și noi autostrăzi, în patru ore s-ar rezolva treaba. Din păcate, noi inaugurăm cu mare fast și ne lăudăm cu bucățele de câțiva kilometri care pleacă de nicăieri și duc niciunde. Exact ca pistele de biciclete din Alba Iulia, de-ți vine să te-ntrebi de ce s-au mai obosit să le facă.Citește mai mult »Misterele Bucureștiului (partea a II-a)

Misterele Bucureștiului (partea I)

S-a-ntâmplat, pe vremea când pandemia nu îndepărtase oamenii și nu-nchisese evenimentele culturale, să particip, la interval de câteva luni, la cel mai mare festival de literatură polițistă din Franța și, respectiv, la încercarea autohtonă de a organiza ceva similar.

Om sucit cum mă aflu, n-o să povestesc întâmplările în ordinea în care s-au petrecut, ci de-a-ndoaselea. Voi începe, așadar, cu aventura de pe meleagurile patriei, desfășurată la-nceput de vară și abia apoi mă voi întoarce-n primăvara ce mi-a purtat pașii pe meleagurile urmașilor galilor.Citește mai mult »Misterele Bucureștiului (partea I)

Misterele Normandiei – partea a IV-a

Orice lucru frumos are și un final. Bine, și lucrurile urâte au, dar, fiindcă nu ne plac, ni se par interminabile.

Așadar, după mult prea puține zile, festivalul Bloody Fleury a luat sfârșit și a venit vremea să ne întoarcem la casele noastre. Pentru mine, asta însemna să străbat iar Europa dintr-un capăt până (aproape) în celălalt. Și, dacă la dus a mai fost cum a mai fost, întoarcerea s-a dovedit a fi una cu suspans. Că doar plecasem de la un eveniment de gen, nu?Citește mai mult »Misterele Normandiei – partea a IV-a

Misterele Normandiei (partea a II-a)

Precum spuneam în prima parte, odată ajuns la Caen am avut surpriza să nu fiu așteptat de nimeni. Nu că m-aș fi considerat cine-știe-ce personalitate, dar problema era că habar n-aveam unde trebuia să ajung în oraș. L-am sunat pe organizatorul care ținuse legătura cu mine. Niciun răspuns.

Recunosc că am devenit un pic cam agitat, dar rațiunea a învins. Mi-am spus că, atâta vreme cât n-aveam alte instrucțiuni, cel mai logic era să aștept acolo. Și bine am făcut. Voluntarii festivalului au dat de mine și de alți autori (necunoscuți mie, până la acel moment), pe care trebuiau să-i culeagă din gară. Ne-au dus la hotel și, de acolo, am mers la festival.Citește mai mult »Misterele Normandiei (partea a II-a)